PIERSICUL

Persica vulgaris Mill.

Fam. Rosaceae

Subfam. Prunoideae

Piersicul ocupa locul trei dupa mar si prun in ceea ce priveste importanta economica data de calitatea si cantitatea fructelor. Valoarea alimentara si terapeutica a piersicilor se observa din compozitia lor chimica: 82-91% apa; 17-18% substanta uscata; 5-12% zahar total; 0,3-1,4% aciditate titrabila (exprimata in acid malic); 1,3% proteine; 0,2-0,7% pectine; 0,02-0,4% tanoide; 0,3-0,7 cenusa; vitamina C 5-8 mg%; vitamina A 0,30 mg%; vitamina E 0,43% s.a. (Radu, I.F., 1985). Piersicile sunt recomandate in afectiunile hepatice, renale, arteroscleroza, obezitate etc. Cea mai mare parte din fructe se consuma in stare proaspata, dar pot fi consumate si sub forma prelucrata: gemuri, compoturi, sucuri. In prezent sunt cultivate trei grupe de soiuri de piersic: piersici propriu-zise, nectarine, pavii.

Piersicile propriu-zise au soiuri cu fruct mare, aromat, pielita pubescenta, cu pulpa ferma, semi- sau neaderenta la sambure.

Nectarinele au pielita glabra, pulpa semi sau neaderenta la sambure, foarte aromate, sensibile la ger, monilioza si fainare.

Paviile sunt destinate industrializarii, au fructul mare, pulpa ferma, rezistenta la lovituri mecanice (pot fi recoltate mecanic) si fierbere. Pomii  sunt rezistenti la boli, productivi, dar pretentiosi la caldura.

Mirobolanul este mai putin utilizat ca portaltoi decat piersicul franc. Prinderea este buna la altoire, iar cresterea este viguroasa in primii ani. Reuseste bine pe solurile grele si umede. In a doua parte a vietii pot apare decalaje in cresterea in diametru la portaltoi si altoi, la unele soiuri care duc  in final la scaderea longevitatii pomului.

Prunul franc este utilizat ca portaltoi pentru piersic pe terenurile potrivit de grele. Dintre dezavantaje se pot enumera cresterea neuniforma si lenta in primii ani de dupa plantare precum si tendinte unor tipuri de a  drajona. Dintre soiurile de  prun utilizate ca portaltoi se remarca: Rosioare Brampton, Saint-Julien etc (Draganescu, E., 1996).

Migdalul amar este utilizat ca portaltoi al piersicului pe solurile calcaroase. Este incompatibil cu unele soiuri, are sudura slaba la punctul de altoire, crestere neuniforma in primii ani, imprima pomului o perioada de vegetatie scurta. Piersicul este pretentios fata de lumina. Pentru buna desfasurare a ciclului anual, piersicul are nevoie de peste 1500 ore de insolatie, de aceea plantatiile de piersic se amplaseaza in zona de sud pe pante cu expozitie sudica, sud-estica si sud-vestica.

Piersicul reuseste in  zone cu temperaturi medii anuale de 10-11,5°C. Pragul biologic este de 6,5°C, iar temperatura optima in perioada de vegetatie este de 16-18°C. Piersicul manifesta cerinte mari fata de apa. Se recomanda ca piersicul sa fie cultivat in zone cu 550-650 mm anual precipitatii sau in zone cu posibilitati de irigare. Piersicul creste bine pe soluri profunde, bine drenate, cu reactie neutra sau usor acida. Piersicul altoit pe portaltoi franc dezvolta un sistem radicular puternic, cu marea masa a radacinilor plasate pe adancimea de 20-80 cm. Proiectia coroanei este depasita cu aproape de doua ori. Radacinile pomilor vecini se resping si nu se intrepatrund. Pomii altoiti pe prun si corcodus au sistemul radicular mai putin dezvoltat, dar in unele cazuri mai adanc decat la piersicul franc. Piersicul rodeste predominant pe ramuri lungi. In procesul fructificarii, buchetele de mai si ramurile salbe, specifice pomilor batrani si debilitati sunt eliminate, cu ocazia taierilor de rodire. Se retin doar ramurile mixte, de vigoare mijlocie. O plantatie de piersic  da productii economice 14-16 ani. In aceasta perioada productia este de 20-30 t/ha.

Materialul saditor este obtinut in pepiniere. In unele cazuri altoirea se poate face pe loc, pe puietii altoi, plantati in viitoarea livada. Pomii mai pot fi obtinuti pe cale vegetativa prin butasi lignificati, butasi verzi sau prin meristeme (Popescu, M., 1993). Altoirea piersicului se face in luna august. Terenul pe care se  va infiinta viitoarea plantatie se fertilizeaza cu ingrasaminte chimice pe baza de fosfor si potasiu, cu doze variabile in functie de fertilitatea naturala a terenului..

La piersic se practica doua feluri de taieri: taierea clasica si taierea lunga (moderna, americana). In conditiile din tara noastra, acolo unde este posibila cultura piersicului sunt necesare 4-5 udari cu cate 400-600 m³/ha, in urmatoarele momente:

-      toamna dupa caderea frunzelor;

-      cu 2-3 saptamani inainte de fenofaza infloritului;

-      la intrarea fructelor in parga;

-      dupa recoltarea fructelor

Piersicul este atacat de un numar mare de boli si daunatori. Fructele ajung la maturitate   esalonat, in 7-10 zile.