CAISUL

Armeniaca vulgaris Lam.

Fam. Rosaceae

Subfam. Prunoideae

Cultura caisului este deosebit de importanta datorita calitatii fructelor, precocitatii de rodire si productivitatii pomului. Caisele contin:  zahar total 8,40-15,20%; aciditate titrabila 0,56-1,86%; proteine 0,73%; pectine 0,30-0,88%; tanoide 0,03-26%; cenusa 0,28-0,93%; vitamina A 7 mg%; vitamina C 10 mg%; K 300 mg%; P 23 mg%; Ca 19 mg%; Mg 11 mg% s.a. (Popescu, M., 1993). Caisele se consuma atat in stare proaspata cat si sub forma de produse  derivate, obtinute prin industrializare. Cele mai importante specii care au contribuit la formarea soiurilor cultivate si care prezinta interes pentru obtinerea de noi soiuri si portaltoi sunt urmatoarele:

1.    Armeniaca vulgaris Lam - caisul comun

2.    Armeniaca sibirica Lam - caisul siberian

3.    Armeniaca davidiana Gam. - caisul lui David

4.    Armeniaca mume Siab. - caisul japonez

5.    Armeniaca Manshurica Kockul - caisul de Manciuria

6.    Armeniaca dasycarpa Pers. - caisul violet

Portaltoi

Zarzarul este cel mai raspandit portaltoi pentru cais. Are afinitate buna cu toate soiurile. Este recomandat pe solurile usoare, nisipoase.

Mirobolanul. Este indicat portaltoi  pentru cais pe solurile grele, chiar cu exces de umiditate. Caisul altoit pe corcodus traieste mai putin decat cel altoit pe zarzar si este mai sensibil la pieirea prematura.

Prunul franc. Are o afinitate buna cu caisul, pieirea prematura este mai putin pronuntata decat in cazul corcodusului. Portaltoii sunt obtinuti din samburii soiurilor Renclod verde, Rosior varatic, Buburuz. Pentru intensivizarea culturii se recomanda Otesani 8 (Popescu, M., 1993).

Piersicul franc. Este recomandat pe solurile usoare, fertile, cu posibilitati de irigare. Induce o maturare timpurie a fructelor, dar longevitatea pomilor este mai mica. Este mai putin utilizat in Romania si mai mult in Africa de Sud si S.U.A.

Migdalul. Caisul altoit pe migdal este rezistent la excesul de calcar din sol. Nu are afinitate decat cu un numar mic de soiuri. Caisul este deosebit de pretentios fata de lumina. Zonele proprii culturii caisului sunt cele cu temperaturi medii anuale de 10-11°C (pragul biologic este de 6°C). In perioada de vegetatie, caisul are nevoie de temperaturi medii de 18-20°C. Bobocii florali rezista la -6...-7°C, iar florile deschise la -2...-3°C. Fructele abia legate pot degera la -1...-1,5°C.

Caisul manifesta cerinte minime fata de apa. Reuseste bine in zone cu 450-500 mm precipitatii, anual. Caisul reuseste pe soluri usoare sau mijlocii, luto-nisipoase.

Sistemul radicular, Are arhitectura diferita in functie de portaltoi, soi, tipul de sol. Radacinile pivotante ajung pana la 360 cm. Majoritatea radacinilor orizontale se gasesc intre 20 si 60 cm adancime. Cresterea caisului este viguroasa in primii ani de dupa plantare, formeaza cresteri anuale de 80-120 cm lungime, iar inaltimea pomilor ajunge la 4-6 m. Odata cu intrarea pe rod, cresterea este temperata.

Caisul intra pe rod la 3-4 ani, iar productiile  economice se obtin incepand cu anul 7-8 de cultura. Aceste productii parcurg o faza de platou pana la 20-22 de ani dupa care incep sa scada. Potentialul  productiv este mare si constant, pomii nefiind afectati de alternanta. In functie de sistemul de  cultura, productia medie pe pom este cuprinsa intre 40-60 kg putand ajunge si pana la 100 kg.

Majoritatea soiurilor de cais traiesc intre 25  si 30 de ani, putine ajungand pana la 40 de ani. In primii 10-15 ani, mai mult de 50%  din pomi se usuca datorita pieririi premature.

Pierirea prematura sau apoplexia caisului are loc de regula in lunile iulie-august si se manifesta prin uscarea rapida a unor sarpante sau a intregului pom. Cauzele nu sunt complet precizate, dar au la baza factorii ecologici, fiziologici, fitopatologici, care actioneaza in interactiune: seceta, inghetul, atacul insectelor, slaba afinitate cu portaltoiul, excesul de umiditate, taierile irationale, ranile de pe scoarta care prezinta   porti de intrare a ciupercilor si insectelor producatoare de infectie, productiile excesive.

Inlaturarea acestui fenomen se reduce la aplicarea unor masuri preventive, acestea avandu-se in vedere ca odata declansata apoplexia, pomul nu mai poate fi salvat. Aceste masuri preventive, sunt urmatoarele:

-      amplasarea plantatiilor pe terenuri usoare, drenate, in zonele cele mai favorabile  de cultura;

-      utilizarea celor mai potriviti portaltoi in functie de soi si sol;

-      fertilizarea  si irigarea rationala a culturilor;

-      normarea productiei de fructe;

-      evitarea efectuarii taierilor de rodire si intretinere in perioadele geroase;

-      ranile vor fi dezinfectate cu solutie de sulfat de cupru 1% si acoperite cu mastic sau vopsea in ulei;

-      tratamentele fitosanitare vor fi aplicate in optim;

-      arderea ramurilor si pomilor afectati de apoplexie.

In scoala de puieti corcodusul si zarzarul au crestere viguroasa, de aceea la plantarea in campul I, puietii se scurteaza la 2-3 cm pentru ca altoirea sa se faca pe lemn de un an sau se lasa la 25 cm, pentru a se putea altoi la inaltimea de 60 cm, astfel incat trunchiul sa se formeze din salbatic.

Altoirea se face in ochi dormind intre 15-30 iulie. Pomii se livreaza din campul II sub forma de vergi, cu ramuri anticipate. Nu este recomandat ca pomii sa se mentina in campul III, deoarece acestia cresc viguros si se prind greu.

Plantarea caisului se face toamna devreme, in luna noiembrie, in ferestrele iernii sau primavara devreme. Distantele de plantare sunt determinate de sistemul de coroana adoptat ulterior: 6 ´ 5 m, cand pomii vor fi condusi in forma de vas ameliorat sau 4,5 ´ 4 m cand pomii sunt condusi in forme aplatizate, pe directia randului. Caisul se mai poate planta si la distante de 6 ´ 2-2,5 m, cand pomii vor fi condusi dupa sistemul ,,Y''.

Taierile de formare  se desfasoara astfel: in primii ani de dupa plantare ramurile de prelungire se scurteaza la 60-80 cm, iar a celor de garnisire la 20-30 cm; cresterile fiind abundente, raririle sunt necesare, in special la soiurile care fructifica pe ramuri de rod lungi, se recomanda si aplicarea taierilor in verde, in paralel cu cele in uscat. Taierile de rodire se fac in functie de modul de fructificare (Cociu, V., 1993).

Desi este rezistent la seceta caisul reactioneaza bine la udari. Normele de udare sunt de 400-500 m­_­³/ha apa anual in plantatiile tinere si 600-700 m³ /ha anual in plantatiile pe rod. Momentele importante cand trebuie sa se efectueze udari sunt:

-      la umflarea mugurilor;

-      la intarirea samburelui;

-      la intrarea fructelor in parga;

-      dupa recoltare.

Principalele boli ale caisului sunt: Ciuruirea frunzelor (Clasterosporium carpophillum), monilioza (Monilia laxa), fainarea (Podosphaera tridactyla), cancerul bacterian (Agrobacterium tumefaciens) s.a. Cei mai raspanditi daunatori sunt: gargarita fructelor (Rhynchites bacchus), cariul negru (Gapnoidis tenebroides) s.a.

In cazul consumului in stare proaspata fructele se recolteaza cand 2/3 din suprafata fructului are culoare caracteristica. Fructele destinate prepararii dulceturilor din caise verzi, se recolteaza inainte de intarirea samburilor. Fructele utilizate pentru obtinerea distilatelor, precum si cele din care se prepara gemuri si dulceturi, se recolteaza la maturitate deplina. Caisele se pot pastra timp de doua saptamani la temperaturi de 0-0,5°C si la o umiditate a aerului de 85-90%.