VITA DE VIE - VITIS VINIFERA

 

Vita de vie este o planta cu mare plasticitate ecologica. Arealul de cultura al vitei de vie este cuprins intre 20-50o latitudine nordica si intre 20-40o latitudine sudica.

Evolutia vitei de vie cultivate s-a desfasurat in trei mari perioade :

- perioada I-a, a plantelor salbatice, cand oamenii epocii paleolitice culegeau numai strugurii si se manifesta un proces de selectie naturala a vitei de vie;

- perioada a II-a, a soiurilor vechi, locale, autohtone sau aborigene, cand viticultorul a imbinat lucrarile agrofitotehnice cu elemente de selectie artificiala;

- perioada a III-a, a soiurilor ameliorate, obtinute prin selectia si inmultirea celor mai valoroase insusiri ale soiurilor.      

Genul Vitis face parte din familia Vitaceae, care cuprinde circa 12 genuri , 700 specii si peste 8000 de soiuri.

Genul Vitis are cea mai mare importanta si cuprinde numeroase specii uvifere (producatoare de struguri), in doua subgenuri: Muscadinia si Vitis.

Vitele cultivate, dupa scopul cultivarii, se impart in doua mari grupe: vite roditoare pentru struguri si vite portaltoi pentru butasi portaltoi.

Vitele de vie roditoare se impart in trei grupe :

- vite roditoare nobile, apartinatoare speciei Vitis vinifera, dau productii mari de struguri si de calitate superioara, sunt sensibile la filoxera, mana, oidium si au rezistenta medie la ger;

- hibrizi producatori direct (h. p.d.) sunt obtinuti din mai multe specii viticole americane, au rezistenta la filoxera, mana si fainare, dar dau productii mici de struguri si de calitate inferioara;

- vite cu rezistenta biologica sporita la filoxera, boli criptogamice si ger (soiuri rezistente), sunt obtinute prin incrucisarea vitelor europene cu cele americane si dau productii mari de struguri de calitate apropiata de ale vitelor europene.

Clasificarea soiurilor de vite roditoare. Soiurile de vita de vie roditoare sunt in numar de circa 10000-12000.

Clasificarea lor se poate face dupa mai multe criterii: botanice, ecologice si tehnologice .

Clasificarea botanica se face dupa: criterii morfologice, care grupeaza soiurile dupa culoarea si forma strugurilor, marimea boabelor, forma sinusurilor frunzei etc.; criterii ampelometrice, care grupeaza soiurile dupa valorile unghiurilor dintre nervurile frunzei, raportul dintre lungimile nervurilor etc.; criterii ampelografice, care grupeaza soiurile dupa descrierea tuturor organelor aeriene: lastar, frunza adulta, inflorescenta, floarea, strugurele, boaba si coarda de un an.

Clasificarea ecologo-geografica, elaborata de A.M.Negrul in anul 1946, imparte soiurile de vite roditoare in trei prolesuri (ramificatii): proles orientalis, care cuprinde soiurile formate in Asia Mica si Asia Mijlocie; proles occidentalis, care cuprinde soiurile formate in partea centrala si de vest a Europei si proles pontica,care include soiurile de vita formate in bazinul Marii Negre.

Clasificarea tehnologica grupeaza soiurile roditoare in trei grupe mari: soiuri pentru struguri de masa, soiuri pentru struguri de vin si soiuri cu struguri pentru stafide, care se pot diviza pe grupe de soiuri pentru fiecare tip de produs.

Soiurile de vita de vie pentru struguri de masa, dupa perioada de coacere, se impart in trei grupe mari: timpurii (Muscat Perla de Csaba, Cardinal, Timpuriu de Bucuresti, Victoria etc.); mijlocii (Chasselas, Muscat Hamburg, Muscat Adda, Silvania, Milcov etc.) si tarzii (Coarna, Afuz-Ali, Italia, Roz  romanesc etc.).

Soiurile de vita de vie pentru struguri de vin, dupa tipurile de vin, se pot imparti in mai multe subgrupe: pentru vinuri albe (Feteasca regala, Feteasca alba, Riesling italian, Pinot gris, Furmint, Francusa, Sauvignon, Chardonay, Creata etc.); pentru vinuri rosii (Cadarca, Burgund, Oporto, Feteasca neagra, Pinot noir, Merlot, Cabernet Sauvignon etc.); pentru vinuri aromate (Muscat Ottonel, Busuioaca de Bohotin, Tamaioasa romaneasca).

Soiurlei de vita de viei pentru stafide numite soiuri apirene sunt soiuri numai pentru stafide (Corinth, Sultanina, Otilia, Cibele, Fiesta etc.) si mixte, folosite si pentru  consum in  stare proaspata (Calina). Totalitatea radacinilor formeaza sistemul radicular, care indeplineste functiile principale de fixare in sol, de absorbtie a apei si a substantelelor nutritive, la care se adauga functiile de respiratie, de sinteza a unor substante organice specifice vitei de vie si de depozitare a substantelor de rezerva.

Radacinile si axul tulpinal (tulpina subterana) al radacinii formeaza sistemul subteran al vitei de vie.

Pe radacina se formeaza micorize, care traiesc in simbioza cu radacinile si participa la activitatea de absorbtie.

Dimensiunile radacinilor variaza in functie de specie, soi, conditii ecologice si masuri agrofitotehnice.

Lungimea radacinilor ajunge la vitele europene, la 4-8 m, iar la vitele americane pana la 6-15 m.

Grosimea difera in functie de specie si varsta. Vitele europene au radacinile mai subtiri (30 -60 mm) decat cele americane (60-100 mm). Radacinile mai tinere sunt mai subtiri decat cele batrane.

Culoarea radacinilor este alb-galbuie la radacinile de absorbtie si cenusie, bruna sau roscata la radacinile de semischelet si schelet.

Procesele de crestere, ramificare si raspandire a radacinilor in sol sunt influentate de factori genetici (specie, soi), biologici (metoda de inmultire, varsta), pedologici si agrofitotehnici.

Tulpina este partea aeriana a vitei de vie si este formata din trunchi si schelet (brate sau cordoane) si are rol de sustinere a organelor aeriene.

Tulpina si organele aeriene formeaza sistemul aerian. Sistemul aerian este format din elemente lemnoase si elemente verzi.

Dupa varsta, elementele lemnoase sunt: multianuale (trunchi, coarde multianuale), bianuale (coarde bianuale) si anuale (coarde anuale).

Dupa rolul pe care il au, elementele lemnoase rezultate in urma taierii sunt elemente de rod, de formare si inlocuire.

In functie de lungime, exprimata in numar de ochi, elementele lemnoase rezultate in urma taierii sunt: cepul, cordita si coarda

Mugurii sunt formatiuni meristematice complexe, de origine exogena, care se formeaza la axila frunzelor si in care se diferentiaza sub forma de primordii, elementele vegetative si florifere. In conditii prielnice de mediu, pornesc in vegetatie si incep ciclul biologic anual al vitei de vie.

Clasificarea mugurilor se poate face dupa mai multe criterii.

Dupa modul de grupare, muguri pot fi: solitari, care au un singur con de crestere; grupati, formati din mai multi muguri, protejati de solzi si sunt numiti "ochi. "

Dupa pozitia pe lastar sau coarda pot fi:

- muguri apicali, situati in varful de crestere al lastarilor, sunt solitari, vegetativi, participa la cresterea in lungime prin diviziune celulelor meristematice, toamna se usuca si cad cu o portiune de lastar;

- muguri axilari sau laterali, situati la axila frunzelor sau la nodurile coardelor, sunt dispusi altern pe lungimea acestora; sunt muguri grupati, cu mai multe conuri de crestere si dau nastere la lastari (fertili si nefertili);

- muguri coronari sau unghiulari dispusi la distante mici, la baza lastarilor sau a coardelor; au forma unghiulara, sunt slab reprezentati si au fertilitate redusa.

Ochiul reprezinta un complex mugural, care se formeaza pe lastar, la axila frunzelor. In evolutia lor sunt ochi de vara, ochi de iarna si ochi dorminzi.

Lastarii sunt organe vegetative verzi, care se formeaza din muguri si poarta pe ei frunze, muguri, inflorescente, carcei si copili. Prin maturarea tesuturilor, lastarul isi schimba culoarea scoartei din verde in maroniu de diferite nuante, toamna cad frunzele si se transforma in coarda de un an.

Dupa tipul mugurilor din care pornesc:

- lastari principali: pornesc din mugurele principal al ochiului de iarna, sunt fertili si sensibili la temperaturile scazute din primavara;

-lastari secundari si tertiari: pornesc din mugurii secundari, respectiv tertiari ai ochiului de iarna, sunt in general nefertili, pornesc mai tarziu in vegetatie sau se transforma in ochi dorminzi;

- lastari anticipati(copili): pornesc din mugurele primar al ochiului de vara si sunt fertili;

- lastari lacomi: pornesc din ochii dorminzi de pe coardele multianuale sau din trunchi, au cresteri viguroase si sunt lipsiti de rod.

Dupa ferilitate, se clasifica in:

- lastari fertili sunt purtatori de rod, in general cuprind lastarii principali si lastarii anticipati (copili), mai rar lastari secundari sau lacomi;

- lastari sterili sunt lipsiti de rod si cuprind lastarii secundari, tertiari si lacomi.

Numarul lastarilor fertili exprimat procentual, la numarul total de lastari porniti din elementele de rod, reprezinta fertilitatea .

Frunza la vita de vie prezinta caractere specifice, de identificare si recunoastere a soiurilor.Frunza la vita de vie este formata din limb, petiol si teaca.

Carceii sunt organe vegetative, filiforme cu rol de agatare. Sunt inserati pe lastari in dreptul nodurilor, opus frunzelor. La inceput sunt erbacei, se lignifica dupa ce se infasoara pe un suport, iar daca raman liberi se usuca si cad.

Florile la vita de vie sunt grupate in inflorescente de tip racem compus, dipuse cate 1-2 (rar mai multe) pe lastarii fertili, la noduri, opus frunzelor.

Inflorescenta este alcatuita din ciorchine (schelet) si flori.

Strugurele reprezinta denumirea generica a fructului vitei de vie, care din punct de vedere botanic este o baca.

Strugurele are aceiasi alcatuire cu inflorescenta si anume este format din doua parti distincte: ciorchine si boabe.

Semintele reprezinta partea cea mai compacta a bobului. Ele se formeaza in urma fecundarii si dezvoltarii ovulelor.

Semintele sunt alcatuite din tegument, embrion si endosperm. Componentele chimice cele mai importante ale semintelor sunt: substantele tanante si uleioase.

Radiatia solara reprezinta principala sursa de energie pe care o primeste suprafata solului si este folosita de plante prin efectul caloric si luminos.

Lumina sta la baza proceselor fiziologice fundamentale ale plantelor: fotosinteza, respiratia, transpiratia si a altora.

Intensitatea luminii se exprima in lucsi. Pentru desfasurarea fotosintezei este nevoie de o intensitate minima a luminii de 1000 lucsi. Intensitatea optima a luminii este de 30 000-50 000 lucsi. Intensitatea mai mare de 100000 lucsi, opreste procesul de asimilare clorofiliana prin inchiderea stomatelor.

Durata de iluminare se exprima prin suma orelor de insolatie globala, suma orelor de insolatie efectiva si prin coeficientul de insolatie.

Temperatura este factorul ecologic care limiteaza aria de raspandire a vitei de vie si sistemul de cultura, determina declansarea fazelor de vegetatie si intensitatea proceselor fiziologice si biochimice, precum si cantitatea si calitatea productiei de struguri.

Coeficientul temperaturii (Ct) este egal cu raportul dintre suma gradelor de temperatura activa si numarul de zile a perioadei de vegetatie.

Vita de vie este o planta care poate trai in conditii de seceta, cat si de umiditate ridicata.

Cerintele vitei de vie fata de umiditate sunt variabile, deasemenea, in functie de specie, soi si faza de vegetatie. Cele mai mari cerinte fata de umiditate se manifesta in faza de diferentiere a mugurilor si in faza de crestere a lastarilor, iar cele mai mici in faza de inflorit.

Umiditatea se manifesta prin cantitatea de precipitatii si umiditatea atmosferica.

Precipitatiile medii anuale din tara tara noastra sunt de 400 - 700 mm, din care in perioada de vegetatie 250-400 mm.

Aerul influenteaza cultura vitei de vie prin compozitie si miscari ale maselor de aer.

Factorii edafici influenteaza procesele fiziologice, de crestere si rodire a vitei de vie, cantitatea si calitatea productiei de struguri, durata de viata a plantatiei, rezistenta la boli si daunatori etc.

Solul este principalul factor edafic, care isi manifesta influenta asupra culturii vitei de vie prin insusirile fizico-chimice.

Factorii orografici care au influenta asupra culturii vitei de vie sunt: relieful, altitudinea, panta si expozitia terenului.

Factorii edafici influenteaza cultura vitei de vie prin formarea unor microclimate.

Ciclu biologic ontogenetic al vitei de vie reprezinta durata de viata ca planta cultivata de la formarea sa ca entitate biologica pana la pieirea naturala sau artificiala.

Ciclul biologic ontogenetic se caracterizeaza prin insusirile biologice de longevitate si de varsta.

Ciclul biologic anual este reprezentat de totalitatea manifestarilor biologice, cu caracter periodic, pe care le parcurge vita de vie in timpul unui an.

Perioada de vegetatie se exprima in numar de zile si este determinata de conditiile climatice, durata zilei lumina si de insusirile genetice ale speciei sau soiului .

In conditiile climatului nostru temperat continental, perioada de vegetatie a vitei de vie este cuprinsa intre 160-220 zile, in climatul mediteranian si subtropical este intre 250-270 zile, la tropice este de 300 zile, iar la ecuator de 335 zile.

Fenofazele de trecere marcheaza trecerea de la perioada de repaus fiziologic la perioada activa de vegetatie si trecerea de la perioada activa de vegetatie la perioada de repaus. Fenofazele de trecere sunt plansul si caderea frunzelor.

Fenofazele organelor vegetative cuprind dezmuguritul, cresterea lastarilor si maturarea tesuturilor lastarilor.

Procesul de maturare a tesuturilor lastarilor este influentat de factori biologici, climatici si tehnologici. Fenofazele organelor de rod cuprind inductia antogena, diferentierea mugurilor de rod, infloritul si legatul florilor, cresterea si maturarea strugurilor .

Infloritul se desfasoara in trei etape: prima etapa sau inceputul infloritului se caracterizeaza prin deschiderea si scuturarea capisoanelor in procent de 10 -15%; etapa de inflorire maxima cand se deschid si se scutura peste 75% din flori si sfarsitul infloritului, cand toate florile au inflorit si si-au scuturat caciulitele..

Cresterea boabelor si a ciorchinilor sau formarea strugurelui incepe odata cu caderea ultimelor corole ale florilor si dureaza pana la intrarea strugurilor in parga.

Calendaristic, la noi, se desfasoara in lunile iunie-august.

Maturarea strugurilor este influentata de factori biologici, ecologici, climatici si tehnologici.

Perioada activa de vegetatie a plantelor multianuale este urmata de o perioada de repaus fiziologic, in care procesele vitale se desfasoara cu o intensitate foarte redusa.

Starea de repaus este o stare de necesitate biologica si o reactie de adaptare a plantelor la conditiile nefavorabile din timpul iernii.

Perioada de reapus fiziologic este definita ca o perioada de viata latenta sau de repaus relativ, intrucat plantele nu-si inceteaza complet activitatea.

Intrarea in perioada de repaus fiziologic se realizeaza prin blocarea genelor implicate in sinteza enzimelor de cresteri vegetative.

Durata repausului fiziologic este conditionata de temperatura mediului si de durata zilei lumina. Perioada de repaus fiziologic, in conditiile tarii noastre este de circa 120-150 zile, din noiembrie pina in martie.

Vita de vie se inmulteste pe doua cai: generativa sau sexuata prin seminte si vegetativa sau asexuata prin organe sau fragmente ale acestora.

Plantatiile viticole se pot clasifica dupa: sistemul de cultura, destinatia productiei de struguri si gradul de intensivizare a culturii.

Sistemele de cultura ale vitei de vie au fost prezentate la subcapitolul 4.5.

Dupa destinatia productiei.

Plantatii comercial-industriale, infiintate pe suprafete mari cu scopul de a produce struguri pentru piata interna si export, pentru consum in stare proaspata si pentru industrializare.

Plantatii pentru consum local, care asigura consumul local de struguri, scop pentru care cuprinde un numar mare de soiuri, in conveer, care sa acopere o perioada cat mai lunga de consum in stare proaspata.

Plantatii experimentale si didactice, care se infiinteaza in statiunile de cercetare si statiunile didactice si au ca scop incercarea diferitelor soiuri, crearea si ameliorarea soiurilor, respectiv scop didactic pentru elevi si studenti.

Plantatii familiale pentru satisfacerea nevoilor de consum familial.

Dupa gradul de intensivizare a culturii vitei de vie, determinat de panta terenului, distante de plantare, forma de conducere si posibilitati de mecanizare, plantatiile viticole se impart in mai multe tipuri de plantatii.

Plantatii viticole obisnuite, amplasate pe terenuri in panta cu panta pana la 15% si soluri cu fertilitate mijlocie; distantele de plantare sunt de 2,2 m x 1,0-1,4 m, rezultand densitati normale de 3 246-4 545 butuci /ha. Sunt cele mai raspandite si cuprind soiuri de vita de vie, atat pentru struguri de vin cat si pentru struguri de masa. Se practica toate cele trei sisteme de cultura, lucrarile sunt mecanizate, iar plantatiile sunt eficiente prin costuri si realizarea de productii de 12-15 tone/ha de calitate.

Planatii viticole cu distante mari (3,0-3,6 m intre randuri), care asigura densitati de 2 315 -3 333 butuci/ha. Sunt amplasate pe rerenuri plane sau cu panta pana la 8%, cu soluri fertile, in zona de cultura neprotejata sau semiprotejata. Sunt plantatii cu soiuri de vita de vie pentru masa si pentru vinuri de consum curent.

Plantatii viticole pe terase, infiintate pe terenuri cu pante peste 12%, amenajate in terase, cu distante de plantare de (2,0 x 1,0-1,4)m, realizand densitati de 3 571-5 000 butuci/ha. Lucrarile se executa mecanizat cu tractoare viticole. Sunt cultivate soiuri pentru vinuri de calitate superioara. Productiile de struguri sunt de 6-12 tone /ha.

Plantatii viticole pe nisipuri, sunt pe suprafete reduse, pe nisipurile din sudul Olteniei, sudul Moldovei, nord-vestul Transilvaniei si in Banat. Se caracterizeaza prin distante de (2,5 m x 1,0-1,4)m, cu densitati de 2 857-4 000 butuci /ha. Sunt cultivate cu soiuri pentru vinuri de consum curent si pentru masa. Forma de conducere este joasa, semiinalta si inalta.

Plantatii viticole de tip gospodaresc sau familial, sunt pe suprafete mici, cu distante de plantare de (1,5-1,8  x 1,0-1,4)m, asigurand densitati de 3 968-6 666 butuci/ha. Lucrarile se executa cu agregate mici, cu atelaje sau manual. Sunt cultivate cu soiuri pentru vin si masa, majoritate hibrizi producatori direct.

Plantarea vitei de vie se realizeaza prin urmatoarele operatii: pregatirea vitelor pentru plantat, sapatul gropilor si plantarea propriu-zisa.

Perioada optima pentru plantarea vitei de vie este toamna, dupa caderea frunzelor, pana la inghet. Daca nu se poate planta toamna, plantarea se face primavara timpuriu. Vitele plantate toamna au avantajul temperaturilor relativ ridicate asociate cu ploi, care le cicatrizeaza ranile de la fasonat, realizeaza un contact mai bun al radacinilor cu solul si in primavara pornesc in vegetatie.

Pregatirea vitelor pentru plantare consta in controlul vitelor, fasonare, mocirlire si eventual parafinare.

Prin controlul vitelor se verifica viabilitatea ochilor, starea de sanatate si se elimina vitele necorespunzatoare.

 Fasonarea vitei de vie consta in scurtarea corditelor la 3-4 ochi si a radacinilor la 8-10 cm. In cazul plantarii cu hidroburul, vitele se fasoneaza scurt: cordita la 2 ochi si radacinile la 2cm.

Mocirlirea este operatia de scufundare a radacinilor fasonate intr-o pasta formata din 1/3 balega proaspata, 2/3 pamant si apa. Mocirlirea asigura o mai buna cicatricizare a ranilor, un contact mai bun cu solul si asigura minimum se substante nutritive.

Parafinarea vitei de vie este o operatie care se poate face in cazul in care vitele altoite nu sunt parafinate si consta in parafinarea treimii superioare, cu scopul protejarii vitelor de deshidratare si a eliminarii musuroitului dupa plantare. Parafinarea se face cu mastic format din 94% parafina, 3% colofoniu si 3% bitum, la o temperatura de 70-80 ^o C. Sapatul gropilor pentru plantarea vitei de vie se face odata cu plantatul. Gropile se sapa pe directia randului, pe aceiasi parte cu pichetul la 3-4 cm de acesta, cu ajutorul cazmalei. Dimensiunile gropii sunt 40/40/40 cm. Pamantul scos din groapa se pune intr-o singura gramada. La baza gropii se face o mica scobitura in peretele din dreptul pichetului,cu formarea unui mic musuroi pe care se vor resfira radacinile vitei. Adancimea gropii trebuie sa fie atat, incat punctul de altoire al vitei de vie sa fie la nivelul solului.

Lucrarile de intretinere aplicate in plantatiile tinere de vii roditoare, de la plantare pana la intrarea pe rod, au drept scop realizarea unor plantatii incheiate fara goluri si cu plante bine dezvoltate.

Lucrarile de intretinere in anul I de la plantare.

Lucrarile solului. Imediat dupa plantare se executa o afanare a solului la 14-16 cm, dupa care se mai executa 4 cultivatii mecanice pe intervale, completate cu prasitul manual pe rand.

Controlul vitelor consta in desfacerea musuroiului si verificarea pornirii in vegetatie a vitelor si refacerea musuroiului cu pamant reavan pentru a le proteja.

Intretinerea musuroiului prin ruperea scoartei, ori de cate ori este nevoie.

Copcitul consta in indepartarea radacinilor din altoi si a lastarilor din portaltoi Se executa de 2 ori: primul in luna iunie cu refacerea musuroiului si al doilea in august cu nivelarea pamantului din musuroi.

Legarea lastarilor de pichet sau tutore se executa de 2 ori, la cresteri ale lastarilor de 40 cm.

Plivitul lastarilor de prisos se executa odata cu legatul.

Combaterea bolilor si daunatorilor. Vitele tinere sunt deosebit de sensibile la atacul de boli (mana, fainare). Tratamentele sunt recomandate a fi preventive si la acoperire. Dintre daunatori cei mai periculosi sunt carabusul de mai, viermii sarma, gandacul marmorat si chiar omida paroasa a dudului.

 Udarea vitelor plantate se face in verile secetoase, cand se uda cu cate 10 litri de apa, intr-o copca deschisa la fiecare vita.

Completarea golurilor se face in perioada de vegetatie cu vite de 1 an, crescute in ghivece sau toamna si cu vite din scoala de vite.

Aratura de toamna se executa cu rasturnarea brazdei spre rand, usurand musuroirea.

Protejarea vitelor in timpul iernii. Toamna, dupa caderea frunzelor, vitele se protezeaza de ingheturi, prin musuroire, pana la nivelul ochilor 6-8 de la baza corditei. 

Lucrarile de intretinere din anul II de la plantare.

Aratura de primavara se executa " la cormana", la o adancime de 14-16 cm.

Dezmusuroirea sau desfacerea musuroaielor trebuie executata dupa trecerea pericolului temperaturilor scazute de -8..-10 ^oC, dar nu prea tarziu, pentru a evita"clocirea " ochilor.

Taierea in uscat si copcitul. Incepand din anul II se executa taieri de formare, specifice tipului de taiere adoptat. Odata cu taierea in uscat se face si copcitul.

Instalarea mijloacelor de sustinere. Tesuturile mecanice ale vitei sunt slab dezvoltate si nu-si poate sustine lastarii in pozitie vericala De aceea este necesar instalarea mijloacelor de sustinere. La noi viile sunt sustinute pe araci (in gospodariile populatiei ) si spalier.

Spalierul eate format din bulamaci fruntasi si mijlocii, care pot fi din lemn, beton sau fier, sarme de diferite grosimi, intinzatoare si ancore sau contraforte. 

Tipurile de spalier folosite in plantatiile de vii roditoare sunt: spalier minoplan vertical cu sarme, spalier cu consola simpla sau dubla etc.

Instalarea spalierului cuprinde operatiile: pichetatul locului bulamacilor sli ancorelor, executarea gropilor, distribuirea bulamacilor la gropi, fixarea bulamacilor in pamant, intinderea si fixarea sarmelor.

Plivitul lastarilor  se executa prin eliminarea celor de prisos si retinerea celor necesari formarii butucului.

Completarea golurilor necompletate din anul I cu vite de 2 ani sau vite de 1 an,viguroase.Vitele din goluri trebuie ingrijite in mod deosebit pentru a nu le pierde.

Combarea bolilor si daunatorilor prin tratamente de prevenire si la acoperire. Lucrarile solului sunt 4-5 prasile mecanice pe interval si manuale pe rand. Fertilizarea se face cu ingrasaminte chimice, solide care se aplica odata cuaraturile sau cultivatiile solului sau cu ingrasaminte lichide, foliare care se aplica odata cu tratamentele fitosanitare.

Protejarea vitelor in timpul iernii se asigura prin musuroire, executata dupa aratura de toamna. In zonele cu geruri puternice se recomanda protejarea 1-2 coarde prin acoperire totala cu pamant.

Lucrarile de intretinere in anul III de la plantare.

Lucrarile sunt aceleasi ca in anul II de la plantare cu exceptia ca nu se mai completeaza goluri prin plantare de vite, iar taierile sunt taieri de formare specifice anului trei de la plantare.

Foma de conducere este definita de inaltimea la care sunt amplasate elementele de rod fata de nivelul solului si de orientarea lor in spatiu.

In practica viticola se folosesc trei forme de conducere: joasa, semiinalta si inalta.

Forma de conducere joasa este forma la care elementele de rod ale vitei de vie se afla la o inatime de 10-30 cm fata de sol. Se practica in zona de cultura protejata.

Forma de conducere semiinalta este forma de conducere la care elementele de rod sunt la o inaltime de 60-80 cm de la nivelul solului.

Forma de conducere inalta este forma la care elementele de rod se afla la o inaltime de 100-150 cm.

Forma de conducere semiinalta si inalta  se  practica in  zona de cultura  semiprotejata si  neprotejata.

Sistemul de taiere se defineste prin lungimea elementelor lemnoase rezultate in urma taierii, exprimata in numar de ochi.

Se pratica trei sisteme de taiere: scurt, lung si mixt.

Clasificarea taierilor la vita de vie se face in functie de scopul urmarit, de perioada de varsta, modul de executare si de starea de vegetatie in care se afla vita de vie.

Dupa scopul taierilor si perioada de varsta a vitei  de vie, taierile sunt de formare, de rodire, regenerare si speciale.

Taierile de formare se executa in perioada de tinerete a vitei de vie si au ca scop proiectarea formelor de conducere si asigurarea elementelor de rod pentru intrarea pe rod.

Taierile de rodire sunt taierile care se executa anual in plantatiile pe rod si au drept scop pastrarea echilibrului intre crestere si rodire, normarea productiei cu sustinerea unei rodiri permanente, prevenirea degarnisirii si inlocuirea lemnului batran.

Taierile de regenerare se aplica in plantatiile batrane sau imbatrinite prematur, cu scopul de refacere a potentialului de crestere si rodire, pentru o perioada de inca cativa ani.

Taierile speciale sunt lucrari care se executa in situatii deosebite, determinate de accidente climatice: ingheturi, brume tarzii sau grindina.

Dupa modul de executare, taierile pot fi manuale, semimecanizate si mecanizate.

Taierile manuale se executa manual cu foarfeci si sunt obligatorii la executarea taierilor de formare si speciale.

Taierile semimecanizate se executa cu foarfeci pneumatice care sunt racordate la un compresor de aer, purtat de tractor. Pentru sectionarea coardelor se apasa pe un buton si foarfecele actioneaza automat.

Taierile mecanizate se executa cu dispozitive de taiere (discuri sau lame taietoare), care sunt actionate mecanic de la priza de putere a tractorului. Taierile mecanizate pot fi selective sau neselective.

Dupa perioada de vegetatie in care se afla vita de vie, taierile sunt taieri in uscat si taieri in verde.

Taierile in uscat se executa in perioada de repaus fiziologic. Taieri in uscat sunt taierile de formare, rodire si de regenerare.

Taierile in verde se executa in perioada de vegetatie si cuprine taierile speciale .

Lucrarile de intretinere a solului au rolul de asigurare a conditiilor favorabile de crestere si dezvoltare a sistemului radicular si de nutritie a vitei de vie prin mentinerea insusirilor fizico-chimice ale solului si contribuie la combaterea buruienilor, bolilor si daunatorilor.

Lucrarile de intretinere a solului se clasifica dupa modul  de executare, frecventa si adancime.

Dupa modul de executare: lucrari mecanice, care se executa cu agregate mecanice, deobicei pe intervale si lucrari manuale pe rand.

Dupa frecventa aplicarii: lucrari periodice, care se executa odata la cativa ani, si lucrari anuale, care se executa annual.

Dupa adancimea la care se executa: lucrari adanci ( subsolarea la 35-45 cm, aratura adanca de toamna la 20-25 cm); lucrari normale (aratura de primavara la 16-18 cm) si lucrari superficiale (cultivatii, discuiri, lucrari cu freza la 8-12 cm).

Subsolarea este lucrarea mecanica de afanare a solului la 35-45 cm, fara rasturnarea brazdei. Are ca scop imbunatatirea regimului termo-aero-hidric si activizarea microorganismelor in sol. Se executa toamna, la perioade de 3-6 ani, in functie de tipul de sol. Se recomanda ca odata cu subsolarea sa se faca si fertilizarea cu ingrasaminte chimice.

Combaterea buruienilor in plantatiile viticole se realizeaza prin lucrarile de intretinere a solului, cultivarea intervalelor cu specii de graminee si leguminoase de talie mica si erbicidare.

Erbicidarea este metoda chimica de combatere a buruienilor, care consta in administrarea de substante chimice (erbicide) si care fata de lucrarile mecanice prezinta urmatoarele avantaje: reduce numarul de treceri mecanice, previne eroziunea solului, se poate executa si in conditii de umiditate ridicata a solului si reduce costurile cu 10-20%.

Metodele de irigare folosite in viticultura sunt irigarea prin brazde, aspersiune si picurare.

In perioada de vegetatie, vitei de vie, i se aplica mai multe lucrari fitotehnice, care au drept scop : reglarea proceselor de crestere si fructificare prin redistribuirea substantelor nutritive, ca urmare a suprimarii totale sau partiale a unor organe; corectarea incarcaturii de rod lasata prin taierile in uscat; usurarea efectuarii lucrarilor mecanice de intretinere a solului si a tratamentelor fitosanitare; obtinerea de productii sporite.

Deasemenea, lucrarile fitotehnice grabesc coacerea strugurilor; imbunatatesc calitatea strugurilor prin sporirea cresterii in volum si greutate a boabelor, uniformitatii culorii si a continutului in zaharuri; usureaza taierile in uscat in anul urmator; mentin si imbunatatesc forma de conducere a vitei de vie.

Lucrarile fitotehnice se executa in perioada de vegetatie, fapt pentru care se numesc si "lucrari si operatiuni in verde".

Dupa necesitate si influenta pe care o au asupra productiei, lucrarile fitotehnice din perioada de vegetatie se impart in doua categorii: lucrari fitotehnice curente, care se aplica in fiecare an si tuturor butucilor (legatul si dirijatul lastarilor, plivitul, copilitul si carnitul) si lucrari fitotehnice speciale, care se aplica in mod exceptional soiurilor de vita de vie pentru strugurii de masa (ciupitul, polenizarea suplimentara, raritul inflorescentelor, scurtarea ciorchinilor, rarirea butonilor florali si a boabelor, incizia inelara, desfrunzitul partial si impungirea strugurilor).

Dupa organele asupra carora se executa, lucrarile si operatiunile in verde se impart tot in doua categorii: lucrari aplicate asupra organelor vegetative ( lastari): legarea si dirijarea, plivitul, copilitul, ciupitul, carnitul, incizia inelara, desfrunzitul partial, copcitul si  lucrari aplicate asupra organelor de rod: raritul inflorescentelor, polenizarea suplimentara, scurtarea ciorchinilor, rarirea butonilor florali si a boabelor, impungirea strugurilor.

Vita de vie are un numar mare de boli si daunatori, care pot provoca mari pierderi de productie si chiar moartea butucilor.

Bolile vitei de vie sunt provocate de agenti patogeni si de carente de nutritie.

Dupa agentul patogen care le produce, bolile vitei de vie se impart in patru grupe: viroze, micoplasmoze, bacterioze si micoze.

Virozele sunt boli cu caracter infectios si contagios, provocate de virusi. Cele mai raspandite viroze sunt : scurtnodarea vitei de vie, rasucirea frunzelor si strierea lemnului.

Micoplasmozele sunt boli produse de microorganisme unicelulare, numite Mycoplasma.

Bacteriozele sunt boli provocate de bacterii.

Bacteriozele intalnite la vita de vie sunt: cancerul bacterian, gomoza bacilara si boala lui Pierce. Cea mai raspandita si periculoasa este cancerul bacterian.

Micozele sau bolile criptogamice sunt boli provocate de ciuperci. Bolile criptogamice sunt cele mai raspandite, care in anii cu conditii favorabile evolutiei lor pot produce pagube mari de recolta.

Cele mai raspandite boli criptogamice sunt: mana vitei de vie, fainarea si  putregaiul cenusiu.

Daunatorii vitei de vie sunt reprezentati de insecte, acarieni si nematozi.

Cei mai periculosi si frecventi daunatori sunt: moliile (pirala, eudemisul, cochilisul) si acarienii (paianjenul comun, paianjenul galben, paianjenul rosu, paianjenul Eriophyes sp.). Daunatori mai putin raspanditi sunt: filoxera, paduchele testos, paduchele lanos, omida paroasa a dudului, cotarul cenusiu, forfecarul vitei de vie, cosasul ghebos, cicada gheboasa, tripsul vitei de vie, gandacii pocnitori, cariul vitei de vie, tigararul, mierla, graurul etc.

Momentul optim de recoltare al strugurilor se stabileste in functie de gradul de maturare al strugurilor, de starea de sanatate a strugurilor, de destinatia productiei si de conditiile climatice ale perioadei de recoltare.

In procesul de maturare strugurii parcurg trei etape: parga, maturarea propriu-zisa si supramaturarea.

Momentul de recoltare poate fi in etapa de maturare propriu-zisa sau supramaturare.

Strugurii au mai multe categorii de maturitate si anume: maturitatea deplina, maturitatea de consum, maturitatea tehnologica si supramaturarea, la care se adauga maturitatea fiziologica.

Maturitatea deplina a strugurilor este starea de maturare in care boabele ating volumul si greutatea maxima, acumularile de zaharuri sunt mari si aciditatea redusa, specifice soiului, parametrii care se mentin constanti cateva zile.

Maturitatea de consum sau comerciala, specifica soiurilor cu struguri pentru masa, este starea in care strugurii ating fermitatea, gustul, aroma si suculenta care satisfac cerintele de consum.

Maturitatea tehnologica este starea in care strugurii intrunesc parametrii prevazuti de normele tehnice pentru procesele tehnologice, cum ar fi depozitarea a strugurilor de masa sau de prelucrare industriala pentru fabricarea diferitelor produse pe baza de struguri, must, vin si derivate ale acestora.

Maturitatea fiziologica este starea strugurilor in care semintele sunt in stare sa germineze, moment care la struguri este localizat la sfarsitul perioadei de parga si inceputul perioadei de maturare propriu-zisa.

Recoltarea strugurilor se face la diferite stadii de maturare, momente care se stabilesc prin urmarirea mersului coacerii, prin prelevarea de probe de struguri, la inceput din 5 in 5 zile, apoi din 3 in 3 zile, probe la care se determina masa a 100 boabe, continutul in zaharuri si aciditatea.

Strugurii de masa pentru consum in stare proaspata se recolteaza la maturitatea de consum, care se caracterizeaza prin gust placut, echilibrat realizat prin raportul dintre continutul in zaharuri (120-160 g /litru must) si aciditate ( 4-5 g/ litru must, exprimat in acid sulfuric).

Pastrarea strugurilor se face cu scopul prelungirii perioadei de consum in stare

Recoltarea strugurilor pentru vin se face la maturitatea tehnologica, care poate corespunde cu maturitatea deplina sau o poate precede sau depasi.

Strugurii soiurilor de vita de vie pentru vinuri rosii de calitate ajung la maturitatea tehnologica la 10-15 zile dupa maturitatea deplina, strugurii soiurilor de vita de vie de mare productie pentru vinuri de consum curent au maturitatea tehnologica odata cu maturitatea deplina sau chiar inainte.

Recoltarea strugurilor se executa manual sau mecanizat.