Trifoiul alb

Trifoiul alb in cultura pura practic nu este raspandit, dar in amestecuri pentru pajisti temporare se gaseste pe aproximativ 40 milioane hectare.

In flora spontana, trifoiul alb se gaseste aproape in toate pajistile in proportii foarte variate.

Importanta deosebita a trifoiului alb rezida din faptul ca:

-rezista bine la pasunat, defolieri repetate si batatorire;

-nu produce meteorizatii, fiind cea mai valoroasa leguminoasa din acest punct de vedere;

-produce un furaj bogat in proteine si vitamine;

-are o perenitate mare;

-determina micsorarea dozelor de ingrasaminte azotate fiind deci un element antipoluant;

-valorifica bine o gama larga de soluri, inclusiv cele acide sau cu exces de umiditate;

-este o buna planta melifera.

Pajistea alcatuita din trifoi alb si graminee este foarte valoroasa calitativ, 1 kg substanta uscata fiind echivalent cu 0,75-0,85 UN, unei UN revenindu-i 150-200 g proteina digestibila.

Este de subliniat faptul ca trifoiul alb are un continut ridicat in proteina bruta (20 %) cat si in diferite elemente nutritiv (vitamine, fosfor, calciu, potasiu). Fiind o leguminoasa imbogateste solul in azot, putandu-se considera ca 1 % trifoi alb in compozitia floristica, asigura 3 kg azot element activ la hectar pe an.

Aceasta capacitate de imbogatire a solului in azot se datoreste simbiozei cu bacteriile speciei Rhizobium trifolii. Fixarea simbiotica este influentata de o serie de factori atat de natura biologica cat si de mediu, cum ar fi gradul de dezvoltare al radacinilor adventive, regimul termic si hidric, pH-ul solului, fertilitatea solului, sanatatea plantelor. Dupa RYS si colab. (1983) recoltarile efectuate la intervale scurte duc la scaderea capacitatii de fixare.

Radacina trifoiului alb este pivotanta, bine dezvoltata. De la nodurile stolonilor se dezvolta numeroase radacini adventive care pot individualiza noi plante. Frunzele trifoliate au marimi si petioluri diferite functie de ecotip.

Stolonii apar la 2-3 luni de la rasarirea plantelor. Cresterea acestora este continua determinand formarea stolonilor primari, secundari si tertiari. Numarul si lungimea acestora depinde de ecotipul de trifoi alb.

Stolonii mai in varsta sunt bine inradacinati iar cei tineri sunt asa numitii stoloni terminali care sunt in curs de crestere si produc frunze si inflorescente.

Trifoiul alb are o mare capacitate de regenerare, el putand regenera de mai multe ori pe an functie de masurile tehnologice aplicate.

Perenitatea acestei specii, datorata capacitatii de a forma radacini adventive, este de 10 ani si mai mult. Acest caracter este conditionat genetic, dar este influentat si de o serie de factori ecologici sau de natura tehnologica.

Fiind o leguminoasa trifoiul alb intra in simbioza cu bacteriile speciei Rhizobium trifolii. Activitatea de fixare a azotului se realizeaza incepand cu temperatura solului de 5-7 ^oC si inceteaza cand temperatura solului depaseste 20 ^oC.

Trifoiul alb (Trifolium repens) are trei varietati:

-          tipul Ladino (giganteum) - de talie inalta, cu frunze mari si stoloni lungi, este mai putin rezistent la ger;

-          tipul holandicum - cel mai cultivat in Europa, este un tip intermediar cu talie si frunze mijlocii, prezinta mare plasticitate ecologica, fapt care a dus la crearea in Europa a foarte multe soiuri;

-          tipul salbatic (silvestris) - are frunze putine si mici, deci si plantele sunt mici, este foarte raspandit avand forme ameliorate in cultura.

Cariologic este un autotetraploid (2n = 32) dar exista si tipuri autohexaploide (2n= 48) fapt ce explica marea capacitate de adaptare.

Trifoiul alb face parte din grupa plantelor de tip C₄. Este mai putin exigent fata de clima si sol ca trifoiul rosu. Se dezvolta bine in toate zonele ecologice unde ii sunt asigurate conditii corespunzatoare de umiditate si nutritie. Rezista pana la -23 -24 ^oC fara strat protector de zapada. In conditii de seceta lastarii se usuca, iar daca seceta persista sunt afectati si mugurii dorminzi.

Este mai pretentioasa la umiditate, suportand excesul de umiditate dar nu cel de durata. De aceea este indicat pentru zonele umede cu precipitatii de peste 600 mm anual si cu temperaturi medii ce nu depasesc 9-9,5 ^oC. Trifoiul isi poate exterioriza capacitatea fotosintetica in limitele de temperatura de 10-30 ^oC. Suporta toate tipurile de sol cu exceptia celor foarte grele sau foarte usoare, iar pH-ul solului poate fi cuprins intre 4,5-7,5.

Cultura pentru furaj

Cultura pura a trifoiului alb nu este indicata. Modalitatea tehnologica cea mai avantajoasa este cultura in amestec cu graminee perene. Amestecul trifoi alb Ladino + golomat de exemplu produce economic de regula 6-8 ani. Cele mai recomandate amestecuri sunt trifoi alb Ladino + Lolium perenne + Poa pratensis, care se preteaza la pasunat intensiv. Pentru pasunatul cu oile este recomandat amestecul trifoi alb + Festuca arundinacea.

In proportii diferite trifoiul alb este component al tuturor pajistilor semanate folosite prin pasunat.

Reactia la ingrasaminte a amestecurilor in care exista trifoi alb este destul de slaba. Este indicat, in functie de continutul solului, sa se aplice fosfor si potasiu.

Fata de spatiul de nutritie trifoiul alb este putin exigent avand nevoie pentru o planta de 5,5-7 cm². MMB trifoiului alb este foarte mica 0,5-0,6 g, samanta fiind foarte marunta. Conform spatiului de nutritie in cultura pura se seamana 1800-2400 seminte germinabile/m² ceea ce corespunde cu 6-12 kg/ha. Adancimea de semanat nu trebuie sa depaseasca 1,5 cm.

Date fiind dimensiunile reduse ale semintelor de trifoi, patul germinativ trebuie foarte bine pregatit, pamantul trebuie sa fie bine maruntit si umed.

Pentru amestecuri norma de semanat este in functie de proportia de participare a diferitelor componente.

In general este bine ca la hectar sa se semene 4-5 kg trifoi alb iar restul sa fie gramineele din amestec.

Cum trifoiul alb este o planta tipica pentru pasunat, recoltarea amestecurilor se face aproape in exclusivitate prin pasunat. Trifoiul alb, avand tulpinile lipite de sol, prin calcare de catre animale, acestea intra in contact intim cu solul ceea ce stimuleaza formarea lastarilor.